Din datele istorice, dar si din cele arheologice, lingvistice si antropologice se poate trage concluzia ca albanezii sunt urmasii directi ai Ilirilor si de aceea sunt considerati primii in pamanturile in care traiesc si astazi. Urmand aceasi logica, se poate zice ca limba albaneza este urmasa a limbii ilire si tranzitia din ilira la albaneza se presupune ca a avut loc intre sec. 4-6 D.H

Exista dovezi care ne determina sa credem ca, cultura ilira a luat nastere in Epoca Pietrei si a luat o forma mai solida pe teritoriul Albaniei de astazi in urma cu cc. 2000 ani I.H. Ilirii se prezentau ca o amestecatura de triburi, care au trait in partea de vest a Penisulei Balcanice, ajungand pana in Slovenia de astazi in nord si Epirus in sud. Cateva din triburile ilire care au trait pe teritoriul muntos al Albaniei de astazi au fost mai izolate si s-au dezvoltat mai incet, avand mai putine schimburi culturale decat celelalte triburi care au trait pe langa mare.
La inceputurile lui, Regatul Iliriei cuprindea teritoriile de astazi ale Dalmatiei, Croatiei, Bosniei si Hertegovinei, Muntenegrului si o foarte mare parte din Serbia de azi. Capitala Regatului ilir era Shkodra (Scutari) care si astazi este cel mai mare si cel mai important centru in Albania de nord.
Primul rege ilir pe care cunoastem a fost regele Hyllus (Steaua – in limba albaneza acest cuvant este de gen masculin. Numele Hyllus este si astazi folosit in Albania, dar sub forma mai evoluata: Yll-i). Hyllus moare in anul 1225 I.H dar regatul rezista si atinge apogeul cand regele Bardhylus (Steaua Alba –astazi Bardhyl) uneste in regatul sau Iliria, Molosia si o buna parte din Macedonia. Regatul ilir cunoaste o perioada slaba (cand era inca condus de regele Bardhylus) atunci cand Philip al Macedoniei (tatal lui Alexandru Cel Mare) il ataca.
Cativa ani mai tarziu Regatul Ilir a fost condus de regina Teuta, pe care istoricii au numit-o Caterina Cea Mare a Iliriei (Catherine the Great of Illyria). Sub conducerea ei, Regatul a cunoscut o dezvoltare a comertului, in mod special al celui maritim, devenind un competitor al Romei. In aceste conditii Senatul din Roma a declarat razboi Reginei Teuta si armata sub comanda lui Santumalus si Alvinus a atacat Albania Centrala. Dupa doi ani de rezistenta Regina Teuta accepta pacea si conditiile impuse de romani.
Ultimul rege ilir a fost Gentius (astazi Gentian sau Genti). El a fost capturat in 165 I.H si dus la Roma ca prizonier.
Deci, Iliria Enkeleizilor, Taulantilor etc a ajuns sub dominatia romana, care a divizat regatul in trei Republici. Capitalele celor 3 republici au fost Scodar (Shkodra), Epidamus/Dyrrachium (Durres) si Dulcigno (Ulqin – astazi in Muntenegro).
Cronicarii din antichitate descriu ilirii ca un popor sociabil si ospitalier, generosi in in mod special curajosi. Femeiile ilire avea aproape aceasi drepturi ca si barbatii iliri, avand chiar posibilitatea sa conduca (vezi exemplul Reginei Teuta). Din punct de vedere religios ilirii erau recunoscuti ca pagani care credeau in viata dupa moarte. Pamantul Iliriei era bogat in minereuri: fier, cupru, aur, argint etc. si din acest motiv iliri au fost renumiti in prelucrarea acestor metale. Ei au fost renumiti si ca buni constructori de barci si marinari. Cel mai renumit vas construit de iliri era recunsocut sub numele de liburnae si a fost inclus in Marina Militara Romana sub numele de Liburnul.
Intre sec. 8-6 I.H comerciantii greci au inceput sa construiasca coloniile lor pe pamant ilir. Cele mai mari colonii grecesti, care mai tarziu au devenit orase, au fost Epidamus (astazi Durres) si Apollonia (astazi Fier). Grecii au adus, printre altele, o civilizatie mai anvasanta, cunostinte bune de comert dar si o influenta economica si politica in societatea ilira. Dupa cronicile grecesti se crede ca Apolonia a ajuns sa fie un oras foarte mare, avand o populatie de aproape 50 000 de oameni. Declinul acestor colonii a inceput in sec. III I.H.

Sub dominatia romana (care a durat aproape 6 secole), Iliria a devenit Illyricum. Arta si cultura s-au dezvoltat mai bine ca niciodata, in mod special in Apollonia, care a oferit antichitatii scoala ei de filozofi. In mare masura, Iliria a rezistat dominatiei romane: cultura si limba ilira au supravietuit, insa multe cuvinte latine au fost insusite si astazi se gasesc in limba moderna albaneza.
Iliria a cunoscut o dezvoltare si din punct de vedere religios. Crestinismul a aparut pentru prima data in jumatatea primului secol D.H. La inceputurile ei, religia crestina a trebuit sa concureze cu diferite religii orientale, printre care, cea mai renumita a fost cea a cultului Mithra – Domnului Pers al Lumini. Se crede ca aceste culturi orientale au intrat in Iliria ca urmare a contactelor dintre iliri si lumea orientala. Cele mai mari comunitati crestine au fost in Dyrrhachium (numele roman pentru Epidamus/Durres). Au fost stabilite episcopate in Apollonia, Buthrotum (astazi Butrint) si Scodra (Shkoder).
Asa cum am subliniat mai inainte, ilirii erau renumiti pentru curaj si cunostiinte in domeniul militar. De aceea, ei aveau déjà influenta in armata romana si multi dintre conducatorii acesteia au fost iliri. Unii au ajuns sa fie chiar si imparati. Incepand cu sec. 4. D.H aproape toti imparatii romani erau de origina ilira : Gaius, Decius, Claudius, Gothicus, Aurelian, Probus, Diocletian si Constantin Cel Mare.
In anul 395 Imperiul Roman se imparte in doua: Imperiul Roman de Est si Imperiul Roman de Vest. Teritoriile Albaniei moderne ii apartineau déjà Imperiului Bizantin. Ca si in cazul Imperiului Roman, ilirii au reusit sa conduca si Imperiul Bizantin. Trei dintre imparatii care au condus Imperiul Bizantin intre 491 – 565 au fost de origina ilira: Anastasius I, Justin I, si cel mai renumit imparat Byzantin: Justinian I.
In primele decade (pana in 461) Iliria a cunoscut raidurile Visigotilor, Hunilor si Ostrogotilor. Nu mult timp dupa distrugerile aduse de acesti barbari, in Balcani au aparut slavii. Intre sec. VI- VIII slavii s-au asezat in teritoriile ilire, acolo unde astazi se gaseste Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina si Serbia. Multe dintre triburile ilire au fost asimilate, iar multe altele s-au retras in zona unde astazi se afla Dardania (Kosovo) si Albania. Aceste triburi au rezistat asimilarii si au reusit sa pastreze cultura si limba ilira.
Ca urmare a impactului roman, bizantin si al celui slav, societatea ilira a parcurs o perioada de tranzitie care a desemant trecerea de la iliri la albanezii de astazi. Intre sec. VIII-IX numele de Iliria (Ilir – in albaneza liber) a inceput sa fie inlocuit cu numele Albania. Pentru prima data numele Albania a fost intalnit mult timp inainte, in cronicile lui Ptolemeu (sec. II) care vorbea despre tribul ilir: Alban. Albanii au trait pe teritoriul Albaniei centrale de astazi si erau renumiti pentru curajul lor. Numele tribului lor a fost folosit la denumirea tuturor oamenilor care traiau in teritoriile inca locuite de iliri. In aceasta perioada albanezii numeau tara lor Arberia (un derivat al cuvantului Alban/Arban), iar incepand cu sec XV (unii istorici cred ca acest lucru a fost clar in sec. XVI-XVII) tara a fost numita Shqiperia – Tara Vulturilor (shqipe – Vultur).
Sub dominatia bizantina crestinatatea a devenit religia principala (poate unica) in Albania. Bisericile erau construite dupa stilul roman si stilul grecesc.
Albania ramane sub juridictia Papei de la Roma pana in anul 732. Leo III, renumitul imparat bizantin, observand ca albanezii sustineau biserica romana hotaraste sa treaca Biserica Albaneza sub controlul Patriarhiei din Constantinopol. In 1054, atunci cand Biserica Crestina se imparte in cea de Est si cea Romana, Albania se imparte pentru prima data din punct de vedere religios: Nordul Albaniei depinde de la Biserica Romana, iar Sudul din Patriarhia Bizantina. Astazi, in nordul Albaniei traieste comunitate catolica, iar in sud cea ortodoxa.
Source [for the Library of Congress]: Based on information from R. Ernest Dupuy and Trevor N. Dupuy, The Encyclopedia of Military History, New York, 1970, 95; Herman Kinder and Werner Hilgemann, The Anchor Atlas of World History, 1, New York, 1974, 90, 94; and Encyclopaedia Britannica, 15, New York, 1975, 1092.
SOURCE: The Library of Congress - ALBANIA - A Country Study